Пьяный корабль (Рембо/Василой)
Пьяный корабль , пер. Адела Василой (р. 1947) |
Язык оригинала: французский. Название в оригинале: Bateau ivre . — Из сборника «post mortem». Опубл.: 1895. Источник: http://adela.cobra.ru |
Пьяный корабль
Когда вдоль рек поплыл, по судеб повеленью, |
Bateau ivre
Comme je descendais des Fleuves impassibles, |
Перевод на румынский язык
Pe râurile reci când coboram spre mare,
N-am așteptat să-i văd pe-ai mei burlaci, venind,
Căci pieile-arămii la stîlpii cu ozoare
Din arcurile lor i-au găurit, pe rând.
Ce grijă mai aveam de echipajul navei,
De grîul lui flamand, bumbacul englezesc?
Când i-au ucis pe toți, sălbaticii, pe ape
Lăsatu-m-au să plec, prădat, unde doresc.
An-iarnă, surd și orb la furia mareei,
Ca un copil naiv, de frică ne-ncercat,
Fugeam fără de griji — peninsulele-acele,
Ce s-au desprins de mal, mai mândre n-au zburdat!
Furtuna aprobă pornirea mea zăludă,
Pe val eu am dansat, ca dopul de ușor,
Deși supranumit "a victimelor plută",
Nu-mi aminti de mal și nu i-am plâns de dor.
Ca mărul pădureț — în burțile flămânde,
În cala mea de brad pătruns-a valul greu,
Și petele de vin, de vomă și merinde
Le-a șters, cu tot cu cârma și tachelajul meu.
Într-un poem marin de-atunci m-am tot scăldat,
În care se privea tot cerul plin de stele,
Azurul devorând... sub valuri, încântat,
Un proaspăt înecat se da la fund cu ele.
Vopsind azurul în haos multicolor,
În ritmul zilei lent, mai pătimaș ca lira,
Mai beat ca un rachiu, al peștilor amor
În sângeriu amar se zbate și deliră.
Eu am văzut un cer crunt hașurat de fulger,
Vârteje și furtuni, nopți de coșmar sadea,
Și răsărituri roz, ca floarea de pe lujer,
Și stol de nouri albi, ca porumbei de nea.
Un soare jos plutind în mistică năframă
Cu dungi în evantai de-un violet regal,
Ca un bătrân actor într-o antică dramă,
Fugind spre orizont, de groază tot mai pal.
Visai la nopti verzui, omături orbitoare,
Și sărutai lasciv ai mării ochi, pe rând,
Iar peștii din adânc, cu fosfor de culoare
În galben-siniliu, se zbenguiau, cântând.
Văzui cirezi de nori, recifuri atacând
Ca tauri excitați, în cruntă isterie,
Făr' a visa măcar, că doar prin gestu-i blând
Să-i liniștească ar putea Sânta Marie.
Vă pot mărturisi, că am văzut Florida,
Cu vălul ei floral și ochi de prădători,
Sălbatici arămii și curcubeul-bridă,
Întins spre orizont — explozii de culori.
Văzui lagune-bălți — capcane uriașe,
în care putrezea un monstru Leviatan,
Cascade de argint, ce le-nghițea rapace
Cărându-le în larg, bătrânul Ocean,
Ghețari și sori de-argint, un cer de chilimbar,
Și bancuri de nisip, infectele lagune,
Pitonii monstruoși din arborii bizari,
Căzând aproape morți în apele lor brune.
Voiam să le arăt copiilor delfinii
Pe unda de azur, și peștii cântători
Cu solzi din aur pur, în spume albe, fine,
Plutind, înaripati, ca vântul de ușori.
Adesea, obosit în lunga mea plimbare,
De-al mării molcum plâns eram aproape beat,
Ventuze de polipi — flori aurii de mare —
Mă sărutau, și eu răbdam, îngenuncheat.
O insulă-adăpost eram, de zburătoare,
Pescari cu ochii albi — obraznici, certăreți,
Și sub privirea lor mereu sâcâitoare
Venea vre-un înecat cu burta-nsus, semeț.
Sub cârlionții mării pierdut, căzut în transă,
Lansat de uragan spre un eter pustiu,
Aș fi scăpat ușor de Teutona Hansă,
Ce n-ar fi prins nicicând scheletul meu chefliu.
Și liber, fumegând cu neguri violete,
Eu străpungeam în cer peretele-i de jar,
Ca pe-un desert gustos îți aduceam, poete,
Clăbucii din azur și un lichen solar.
Un druc nebun, pătat de peștii-semilune,
În cale mă-nsoțeau ai mării negri cai,
Când Iulie zdrobea cu spada lui minune
Ultramarinul vechi al unui colț de rai.
Eu tremuram la sute de leghe depărtare,
Când auzeam cum urlă un monstru din infern,
Și distingeam Maelstromul cât strălucea de tare,
Gândind la Europa și malul ei matern.
Văzui arhipelaguri de sfere spațiale
Cu ceruri delirante, deschise pentru toți,
Au nu în aste nopți s-au avântat spre zare
Milioane de aripi de aur, peste sorți?
Plângeam exasperat! Aceste zări acide
Aceste stele sumbre, aceste moarte luni!
Amorul meu zălud curând mă va ucide,
Rupîndu-mă bucăți, chiar dacă mă supun!
Din toate-acele mări, ce scaldă Europa,
La una — cea mai mică și blândă, eu visai...
Acolo un copil lanseaz-un bric, de probă —
O barca de hîrtie, fragilă ca un pai.
Dar nu voi suporta această vânzoleală —
Transportatori de grîne, postavuri și coton,
Urăsc aceste steaguri fudule, cu beteală,
Și ochii cruzi și groaznici de închisori-ponton!
12.01.2017
© Переводы Аделы Василой